”Ȋn Turcia, cafeaua a fost adusă de Guvernatorul Yemenului, Özdemir Paşa, în 1517, care a fost uimit de gustul ei. Ea a fost preparată, într-un stil propriu, în bidoane şi ibrice de aramă pe jar de lemne şi cenuşă; această metodă are răsunet, fiind preluată şi de bucătăriile europene, câştigându-şi astfel renumele de ”Cafea Turcească” (”Türk Kahvesi”). Prima cafenea este deschisă de doi negustori sirieni din Alep în cartierul Taht-ül Kale (Tahtakale) din Istanbul, pe vremea lui Suleyman Legiuitorul (Kanuni Süleyman), în 1550, după unele surse, iar după altele, în 1555, şi se răspândesc rapid şi altele în tot oraşul. Astfel, populaţia face cunoştinţă cu cafeaua.”
Primul lucru care ești întrebat oriunde intri ” bei ceva?” și atunci se referă la ceai sau cafea. Când zic oriunde mă refer la oriunde… magazin, restaurant, cafenea, coafor, sediu de firmă, service, florărie și ce îți mai vine în minte…zău! Există 3 tipuri de cafea pe care ți le oferă: sade (simplă) , orta (medie – cu puțin zahăr) și sekerli ( cu zahăr). Eu întodeauna prefer orta, însă fiecare cu preferințele sale. Niciodată ceașca de cafea nu vine singură; alături un pahar de apă și uneori o bucată de ciocolată/turkish delight (rahat turcesc).
In restaurante de cele mai multe ori,cafeaua se prepară în mod tradițional la ibric. Insă cultul acesta al cafelei este atât de înrădăcinat în tabietul zilnic al acestora încat poate vă întrebați dacă ei stau toată ziua la cafenele. Ei bine, NU! In paralel industria electrocasnicelor a dezvoltat o serie de echipamente care ușurează prepararea cafelei. Pe cuvânt, la fel de delicioasă este cafeaua… Despre aceste echipamente vă povestesc în perioada următoare..
Lasa un comentariu