Conform datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, în Turcia nu este impusă starea de urgenţă, însă există câteva restricţii de intrare pe teritoriul naţional. Astfel, începând cu 28 decembrie 2020, persoanele care ajung în Turcia cu avionul trebuie să prezinze la îmbarcare un rezultat negativ al unui test molecular de tip PCR, în vederea depistării infecţiei cu noul coronavirus, SARS-Cov-2 (COVID-19), efectuat cu maxim 72 de ore înainte de intrarea în Turcia. Persoanele care nu prezintă testul negativ tip PCR nu li se va permite îmbarcarea în aeronavele cu destinaţia Turcia. În aceeaşi situaţie sunt şi persoanele care doresc să intre în Turcia cu trenul, maşina sau vaporul, fiind obligate, de asemenea, să prezinte un test cu rezultat negativ.
„Începând cu data de 31 decembrie 2020, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care vor efectua tranzit aeroportuar pe teritoriul Republicii Turcia, pe cale aeriană, cu condiția rămânerii în zona liberă a aeroportului, sunt exceptate de la obligativitatea prezentării la îmbarcarea în aeronavă a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii. Această derogare nu se aplică persoanelor care schimbă aeroportul (ex. aeroportul Sabiha Gökcen cu aeroportul Istanbul sau invers). Cu excepția membrilor personalului navigant, șoferilor de tir, transportatorilor, marinarilor și a copiilor cu vârsta de sub 6 ani, toate persoanele care tranzitează Republica Turcia pe cale rutieră, feroviară sau maritimă trebuie să prezinte autorităților vamale turce, la intrarea în țară, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii în Republica Turcia. În situația în care persoanele care intenționează să călătorească pe cale rutieră, feroviară și maritimă, inclusiv cele aflate în tranzit, nu sunt în măsură să prezinte rezultatul testului, conform solicitării adresate de către autorități, aceștia pot intra pe teritoriul Republicii Turcia, cu mențiunea că li se va aplica măsura carantinei pe o perioadă de 10 zile, la adresa de cazare declarată (locuință, hotel etc.), urmând ca în a 7-a zi să se deplaseze pentru a efectua un test molecular tip PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2. Dacă rezultatul testului efectuat este negativ, persoanele în cauză vor putea ieşi din carantină. Persoanele care vor intra în Republica Turcia pe cale rutieră, feroviară și maritimă, inclusiv cele aflate în tranzit, care nu vor prezenta rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 și care nu dețin un loc de cazare (locuință, hotel etc.) unde să poată efectua perioada de carantină prevăzută de lege, vor fi redirecționate pentru efectuarea carantinei instituționalizate, timp de 10 zile, în centre special amenajate aparținând Direcțiilor de Sănătate Publică, în funcție de locurile disponibile. În a 7-a zi de carantină, persoanele se pot deplasa pentru a efectua un test PCR, iar dacă rezultatul este negativ, măsura carantinei se suspendă.”, se arată într-o informare a Ministerului Afacerilor Externe.
Un lucru foarte bun cu timpul din prezent.
Nu mai calatorim pana se schimba conditiile..
Hi there would you mind stating which blog platform you’re
using? I’m looking to start my own blog in the near future but I’m having a tough time making a decision between BlogEngine/Wordpress/B2evolution and Drupal.
The reason I ask is because your layout seems different then most blogs and I’m looking for
something completely unique. P.S My apologies for being off-topic but
I had to ask! manu drakt BerryFarr Bayern Munchen tröja ChristalR
Thanks very nice blog! BerryLaug atletico madrid trøje OliviaDib