Polonezköy Zoo Country Club | Locul verde din inima Istanbulului

Am prins un weekend frumos, poate ultimul din sezonul asta, cu peste 21 de grade, și am zis să nu îl irosesc degeaba.

Mi-am amintit de un loc pe care îl văzusem prin poze pe Instagram, o grădină zoo dar care are și cazare în vile mai mici sau mai mari situate chiar în interiorul zoo.

Vă vine să credeți sau nu, animalele, în special păsările sunt libere și circulă relaxate pe lângă noi, fără să le fie foarte frică.  Exact când am intrat am fost întâmpinată de un Nandu ( un struț mai mic) care m-a lăsat să-l mângâi mult și bine. Apoi multe tipuri de păsări, precum rațe, gâște, fazani, bibilici, păuni, pelicani, și cam tot ce zboară.

Cel mai impresionant a fost când pe marginea lacului lângă care mă odihneam, pe o băncuță, pe o potecă strâmtă, ce crezi… trece o căprioară, galeșă, ca și cum n-aș exista. M-a lăsat să o filmez lejer. Draga de ea..

Despre categoriile de animale ce pot spune, de la maimuțele  ( din cele mai mici și mai exotice ) la zebre, lama, alpaca, vulpe albă, canguru alb, arici imenși, păsări exotice, bufnițe, ponei, vaci, cămile, cerbi, lemurieni, porci de Guineea, suricate și ce o mai fi pe acolo, căci sincer, nu mi le mai amintesc fix pe toate.

Facilitatea îți oferă acces la zoo, teren de fotbal, scenă (probabil sunt evenimente), teren de tenis, loc de joacă ( aici am fost ușor dezamăgită, deoarece erau super vechi și demodate), toalete, restaurant de tip îți faci propriul grătar ( adică îți alegi carnea și garniturile și la masă ai grătar încins pe care ți-l prepari singur).

Călăritul poneilor, hrănitul anumitor animale de asemenea fac parte din facilități, alături de traseu pădure de 1km și jocul șah în mărime mare.

Cum spuneam mai sus, au și opțiunea de cazare în vile pentru 2-4-8 persoane cu acces la piscină exterioară pe timp de vara. Clădirile par vechi, în interior nu am văzut, însă doar pentru simplul fapt că te trezești la geam cu o căprioară sau un păun în ciripitul păsărilor, consideră că merită fiecare bănuț.

Este o liniște incredibilă..

Prețul de intrare pentru adulți este de 65 tl iar copii 35 tl. Programul de lucru este ora 09 – 18:30 sau weekend 09-19:30. AdresăPolonez, 75. Yıl Cd., 34829 Beykoz/İstanbul

https://www.polonezkoyzoo.com/

 

Ai nevoie de ajutor? Scrie-i Dianei acum!