Transplantul de Păr
Transplantul de par este calea de redobândire a părului în cele mai naturale moduri și în mod permanent, pentru persoanele care şi-au pierdut părul.
Din moment ce în zona în care au fost înregistrate căderi de păr urmează să fie transplantat părul sănătos al pacientului şi deoarece zona de unde a fost recoltat părul din punct de vedere al structurii sale, este o zonă în care nu au loc căderi de păr.Intervențiile transplantului de păr vor conferi persoanei un aspect permanent ca şi cum părul nu ar fi căzut niciodată.
Înaintea intervențiilor transplantului de păr, au fost încercate nenumărate metode pentru remedierea acestei probleme. Şi în momentul actual, în diferite probleme legate de păr sunt încă aplicate diferite tratamente de natură să asigure sănătatea părului prin fortificarea foliculilor de păr.
Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, pentru părul căzut transplantul de păr reprezintă soluția permanentă.
Metoda FUE, care a fost aplicată pentru prima dată în anul 2002, a devenit la nivel mondial metoda preferată de tratament în transplantul de păr. Metoda efectuată sub anestezie locală, care nu necesită incizie și sutură, și prin urmare nu lasă nicio cicatrice, a oferit pacienților posibilitatea de a scăpa de neliniștile simţite în acest sens.
Cum se realizează transplantul de păr?
În transplantul de păr, scopul îl reprezintă transplantarea părului sănătos al persoanei respective în zona în care parul a căzut, s-a rărit, astfel încât să se asigure aspectul natural. Spre deosebire de părțile superioare și anterioare ale capului, în anumite părți ale cefei există fire de păr rezistente genetic.
În acest proces, foliculii de păr sănătoși din această porțiune sunt implantați în porțiunile în care se observă căderea, rărirea părului și chelirea.
Cui îi poate fi aplicat Transplantul de Păr
Femeile în scopul redobândiri părului căzut sau pentru îndesarea (mai mult) a părului rărit pot apela la tehnica transplantului păr. Intervenția se efectuează dacă se consideră adecvată ulterior examinării în acest sens întreprinsă la cerere.
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale femeilor este dacă părul lor trebuie sau nu să fie tuns scurt înaintea transplantului de păr. Operațiile pot fi efectuate fără a necesară tunderea părului.
La bărbați în general, căderea părului este înregistrată întâi în partea frontală şi apoi în partea superioară a capului. Cu toate acestea uneori este posibilă apariția căderii părului numai în partea superioară. Căderile de păr de tip masculin cauzată de efectele hormonale este un proces normal.
Celulele care produc părul mor în timp, intervenind problema subțierii şi necreșterii părului. Ulterior căderii şi necreșterii părului, părul începe să se împuțineze formându-se chelia.
Transplantul de păr poate fi aplicat bărbaților și femeilor după împlinire vârstei de 20 de ani. La fel ca şi în toate celelalte intervenţii medicale şi în cazul transplantului examinare medicală în privința compatibilității persoanei respective şi stabilirea metodei care urmează să fie aplicată este obligatorie.
În timp ce unii dintre pacienți necesită un tratament suplimentar înainte, alții pot fi tratați fără a fi necesar transplantul de păr. În plus, toți factorii cum ar fi structura părului, creșterea părului și caracteristicile căderii, istoricul persoanelor din familie, starea părului din zona care urmează să fie recoltat părul, vârsta și starea de sănătate a persoanei respective vor fi evaluate din parte unui expert.
Un punct important în planificarea tratamentului înaintea transplantului de păr îl reprezintă controlarea dacă porțiunea din care urmează să fie recoltat părul deține capacitatea de a acoperii deschiderea și este sau nu sănătoasă.
De asemenea şi pacienții la care căderea părului în funcție de vârstă se așteaptă să continue sau la care a încetat complet sunt de asemenea evaluați separat. Deoarece pierderea părului încetează complet în jurul vârstei de 40 de ani aceasta este vârsta ideală pentru obținerea celor mai eficiente rezultate într-o singură sesiune.
Uneori, pentru evitarea aplicării sesiunilor a 2-a şi a 3-a, se poate recomanda așteptarea încetării complete a căderii părului.
Căderea părului drept rezultat al unor afecțiuni este evaluată şi ea separat, iar transplantul de păr este posibil să nu fie necesar. Pacienții care suferă de boli de inimă și tensiune arterială sunt de asemenea evaluați în mod detaliat.
Alegerea unui centru de transplant corect şi adecvat, realizarea transplantul de păr din partea specialiștilor cu experiență în domeniul respectiv, luarea în considerare a tuturor factorilor susmenționați, vor constituit un factor important în găsirea unei soluții naturale și permanente pentru pacient.
Persoanele care întreprinzând cercetări cu privire la transplantul de păr se decid să recurgă la transplantul de păr, încep de obicei prin căutarea celui mai bun centru de transplant de păr și medic aplicator .
Punctul care trebuie luat în considerare în această cercetare, este acela de a ști că în locul alergării după criteriu „ cel mai bun” un concept relativ şi incompatibil cu etica sănătății, ar fi mai bună alegereaun centru de transplant de încredere, în care lucrează specialiști cu experiență în materie şi care este neapărat aprobat de Ministerul Sănătății.
Transplantul de Păr cu Tehnica DHI
Tehnica DHI este una dintre cele mai noi şi foarte speciale tehnice de transplant de păr prin tehnica FUE a cărei aplicare este posibilă numai în câteva centre de transplant de păr din întreaga lume printre care Turcia ocupă un loc de frunte.
Cum se aplică tehnica Transplantului de Păr DHI?
În procedura Transplantului de Păr prin tehnica standard FUE, grefele / unitățile foliculare (foliculii de păr) sunt clasificate împreună. Grafurile recoltate sunt supuse ulterior unui proces special de îmbunătățire înainte de a fi transplantate de chirurg și grefele pregătite în vederea transplantului sunt plasate în canalele sau inciziile deschise.
Tehnica DHI poate fi descrisă drept o tehnică în care procesul de transplant este efectuat fir cu fir. Spre deosebire de tehnica tăieri benzii, în tehnica DHI nu se fac incizii.
Procesul transplantului de păr se efectuează prin formarea separată prin intermediul unui ac foarte subțire a unor canale naturale rotunde corespunzătoare unchiului natural de ieșire al părului. Datorită acelor speciale, grefele pot fi plasate consecutiv la intervale mai dense şi la la desimea dorită.
Avantajele tehnicii DHI
Principalul avantaj al acestei tehnici îl reprezintă densitatea. Densitatea asigurată este de două ori mai mare decât tehnica benzii / inciziei laterale, fiind între 40 – 60 grefe pe centimetru pătrat. Această densitate asigură o acoperire excelentă în zona dezgolită.
Aceasta permite transplantul de păr în diferite unghiuri în funcție de unghiul natural de creștere al părului, oferă rezultate mult mai reușite conferind un aspect mai natural în zona unde urmează să fie realizat transplantul, mai ales atunci când este aplicat pe zone sensibile, cum ar fi linia părului.
Datorită acelor cu vârf subțire folosite în tehnica transplantului de păr DHI, reduce la procent minim riscul de formare a cicatricilor.
Având în vedere că este o tehnică foarte sensibilă în care transplantul firelor de păr trebuie aplicat unul câte unul, la centrele de transplant de păr în care se utilizează această tehnică activează o echipă specialistă în domeniu şi cu un istoric plic de reușite.
În designul părului efectuat în procesul transplantului de păr realizat prin tehnica DHI, sunt atinse cele mai bune şi reușite rezultate.
Este cea mai nouă tehnică de transplant de păr care conferă cel mai apropiat aspect de păr natural, cu un risc scăzut de cicatrizare, cu cea mai mare densitate a părului şi cel mai scurt timp de recuperare datorat acelor speciale.
Transplant de păr FUE Sapphire
Anestezia administrată înainte de operație elimină orice durere. Metodele speciale sunt, de asemenea, utilizate pacienților care se tem de ace. Procedurile de transplant de păr nu provoacă multă durere. Cu toate acestea, pentru unii pacienți, aceasta poate fi o procedură înfricoșătoare.
Clinica noastră folosește o metodă de anestezie fără ac pentru a face acest proces mai confortabil pentru pacienții noștri.
Caracteristicile transplantului de păr Sapphire FUE
Safirul, care este considerat unul dintre cele mai valoroase minerale, a devenit frecvent utilizat în transplantul de păr. Lamele metalice au fost utilizate pentru a crea foliculi de păr.
Acele vârfuri metalice produceau pagube grave atât foliculilor de păr, cât și scalpului. Transplantul de păr cu safir a apărut pentru a corecta această situație. Cu lamele de safir, se previne deteriorarea pielii.
Acesta își propune să reducă la minimum și chiar să elimine crusta care va apărea după transplantul de păr prin deschiderea unor găuri cât mai mici în locurile în care părul va fi transplantat. Astfel, pacientul care va fi supus unui transplant de păr va avea o procedură mai confortabilă.
În plus, atunci când canalele sunt deschise cât mai mici, devine mai ușor după procedură să se vindece. Foliculii de păr sunt mai bine fixați în canale mai mici.
Avantajele transplantului de păr Sapphire FUE
- Lama de safir, care are o suprafață netedă și o structură durabilă, creează mai puține vibrații atunci când este utilizată în timpul transplantului de păr. Prin urmare, leziunile tisulare și formarea crustei sunt reduse la minimum.
- Deoarece canalele deschise cu lamele de safir au dimensiuni mai mici, este posibil să fie create mai multe canale. În mod natural, înseamnă mai mult păr.
- Transplantul de păr cu safir, care crește densitatea părului, asigură și un aspect natural.
- Deoarece apariția edemului după procedură este minimizată, pacienții au o recuperare mai confortabilă după operație.
- Deoarece canalele create în timpul transplantului de păr sunt foarte mici, aceste canale se vindecă mai ușor.
Cum se realizează transplantul de păr Sapphire FUE?
Transplantul de păr cu safir, care este una dintre cele mai populare și recente metode de transplant de păr, este o metodă ușoară și practică. În primul rând, este determinat numărul de grefe necesare. După aceea, se administrează anestezie locală pentru a preveni orice durere.
Apoi, cu ajutorul unui instrument cu vârf de safir, se deschid mici canale în scalp. Canalele minuscule ajută la crearea unui aspect mai natural. Părul este implantat individual în aceste canale deschise la nivelul scalpului.
După transplant, părul trebuie să rămână la nivelul scalpului. Deoarece aplicația este făcută cu un instrument cu vârf de safir, acest proces va fi mai ușor. Deoarece canalele mici se închid rapid, permit foliculilor de păr să se țină mai repede pe piele.
Cu ce ne deosebim de alte clinici de implant de păr?
În cadrul clinicii/spitalului nostru, absolut toate tapele implantului de păr, și anume, consultația, marcarea zonelor donatoare, anestestezia, extracția și implantarea grefelor de păr sunt realizate MANUAL de către medici specializați, nu de tehnicieni.
Pacienții beneficiază de o recuperare imediată, fără cicatrici, dureri sau sângerări, iar rezultatul este 100% natural și garantat!
REZULTATE INAINTE-DUPĂ TRANSPLANT PĂR
FORMULAR CONSULTAȚIE GRATUITĂ
2 Comments