Yalova| 5 minute cu mașina între mare și munte; Çınarcık-Teşvikiye

Dat fiind faptul căci încă suntem în carantină datorită COVID19, weekendurile sunt restricționate pentru deplasări de orice fel. Hotelurile sunt deschise cu condiția să faci check-in vineri până la ora 21 și check-out luni dimineața începănd cu ora 05 până la ora 12.

După atătea luni, am hotărât că este timpul să schimbăm cei patru pereți de acasă cu un loc în apropiere de Istanbul, la doar o oră și jumătate , care se întinde atât pe zonă de mare cât și pe zonă de munte. O distanță nesemnificativă de doar câțiva km ( 7 min cu mașina).

Yalova este districtul despre care vorbesc, zonă cu vedere directă către Istanbul de pe malul celălalt al mării Marmara. Am fost cu mașina și am traversat podul OsmanGazi , plătind o taxă de 147.5 tl ( dacă am fi ales drumul vechi, ar fi fost gratis, dar mult mai lung).

Am închiriat o căsuță de tip bungallow, într-o zonă de munte numită Teșvikiye, un mic resort cu 19 căsuțe individuale, restaurant și terasă, în apropierea unui rău și a câtorva lacuri, pe care vi le voi prezenta mai jos.

Despre Teșvikiye nu am multe de spus, este un sat mic la poalele muntelui, nu foarte dezvoltat, dar foarte verde și liniștit.  Potrivit pentru a scăpa de stresul orașului , agitație și zgomot.

Zindan Bungalov

Când am ajuns încă era zăpadă pe acoperiș, dar a doua zi a ieșit soarele și nu a mai rămas nimic, decât o vreme foarte frumoasă de plimbat.

Cel mai important aspect al acestei căsuțe de tip bungalow este șemineul, care timp de 3 nopți și 4 zile ne-a încălzit și ne-a încăntat cu imaginea și mirosul său. Exista și aer condiționat dacă nu aveai chef să stai toată noaptea să faci focul ( pe la 5-6 dimineața eu dădeam drumul la aer pentru că se facea răcoare, iar mie nu îmi place frigul).

Cei drept timp de 4 zile tot ce am făcut a fost să băgăm lemne în șemineu, să mâncăm, să dormim și să facem drumeții. Aș zice că a fost un fel de terapie pentru suflet, petrecut în familie.

Avantajele acestui loc le consider mâncarea, fiind super-mega-delicioasă și prețurile. Vă dau un exemplu simplu: o porție de cartofi prăjiți extrem de mare cost 7.5 tl, pe când în Istanbul, cel puțin 20 tl aceeași porție). Meniul nu foarte variat, dar fix ce ți-ai dori – grătar de toate tipurile, kebap, lahmaçun, pide și pește ( locația nu vinde alcool).  Micul dejun este inclus și este generos. Prețul căsuței este de 500 tl/ noapte cu mic dejun inclus. O cameră cu pat dublu și 2 canapele extensibile, baie și șemineu și bineînteles propria terasă.

Complexul deține și loc de joacă, deci este potrivit pentru familii.

Micul dejun fiind atât de bogat am cam sărit peste masa de prînz și luam direct cina. De cele mai multe ori am preferat grătarul cu salată, dar am încercat și lahmaçun, chiar și ceva dulce, Katmer.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După atâta somn și mâncare am ieșit la plimbare în drumeție. Până în vârful muntelui există multe atracții turistice, zona făcând parte din parc naționl protejat. Zone de distracție, lacuri de diferite dimensiuni, cascade, chiar și animale. Vârful muntelui nu este chiar aproape, am mers cel puțin 30 min cu mașina și tot nu am ajuns, drumul fiind blocat datorita zăpezii și condițiilor de drum inaccesibile.

In altă zi am vizitat un orășel mic, despre care vă spuneam că este la 7 minute cu mașina și ghiciți ce, este pe malul mării, cu vedere spre…ISTANBUL.

Locul despre care vorbesc este Çınarcık, oraș în care pe timpul verii parte din populația Istanbului se mută aici, în casele de vacanță pentru sezonul estival.

Zona despre care vă vorbesc în acest articol nu este luxoasă dar este suficient de frumoasă pentru „one time visit”. Mai multe poze găsiți în galerie din mica noastră călătorie.

Ai nevoie de ajutor? Scrie-i Dianei acum!